Despre noi
Structural Management Solutions este o societate de consultanță în afaceri și management, specializată în accesarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile. Din 2011 am construit alături de partenerii noștri relații de durată, bazate pe încredere.
Servicii
Testimoniale
Știri
Anunt sfarsit proiect
Structural Management Solutions S.R.L. derulează cu sprijinul Uniunii Europene, proiectul „S.I.R.O. – Soluție inovativă de recrutare online” în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020. Programul Operațional Competitivitate este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și de Guvernul României, având drept slogan „Competitivi împreună.”
Obiectivul general al proiectului estre reprezentat de sporirea capacității de cercetare – dezvoltare tehnologică și inovare a Structural Management Solutions S.R.L., în vederea dezvoltării unei platforme de joburi online inovativă, cu aplicabilitate în restul economiei românești pentru integrarea pe verticală a soluțiilor TIC.
Proiectul propus de înscrie în obiectivele Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020 privind încurajarea antreprenorialului de a susține specializarea inteligentă în domenii de cercetare și inovare cu relevanță economică și de a comercializa rezultatele de cercetare – dezvoltare obținute. Prin intermediul proiectului se urmărește implementarea unei platforme inovative de joburi online, axată pe competențe și certificări tehnice.
Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”, Obiectiv specific 2.2 „Creșterea contribuției sectorului TIC pentru competitivitatea economică”, Acțiunea 2.2.1 „Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere” și se ridică la o valoare totală de 5.147.684,14 lei. Valoarea estimată a cheltuielilor eligibile este de 5.094.884,14 lei din care finanțarea nerambursabilă este de 3.870,023,49 lei.
Proiectul este estimat a se derula pe o perioadă de 36 luni, contractul de finanțare fiind semnat de către reprezentanții finanțatorului în data de 2 august 2017.